Suntem STOL.
Pentru că asta suntem.
Ne ridicăm împreună și ne rămânem aproape.
Ne-am promis că niciunul nu va zbura singur.
Nici măcar atunci când furtunile ne vor lovi.
Când unul obosește, altcineva îi ia locul.
Când vântul se întețește, ne regrupăm.
Binele stolului este singura direcție
care nu ne rătăcește.
Nu ne risipim. Nu abandonăm.
Nu există niciun motiv valid
pentru a lăsa pe cineva pe dinafară.
Suntem STOL.
Viitorul nu ar trebui să fie un privilegiu,
ci o datorie comună.
Fiecărui individ i se cuvine bucuria de a fi.
Toate familiile merită să crească în tihnă,
fără teama zilei de mâine.
Fiecare pui merită adăpost.
Lipsa unui ,,acasă’’, foamea, setea, frigul,
imposibilitatea de a descifra o înșiruire de litere
nu ar trebui să fie contemporane
cu inteligența artificială.
Nu vom permite existența unor nevoi de bază neacoperite
într-o lume în care orice e posibil, de fapt.
Suntem STOL.
Nu toate zboară la fel.
Unele conduc, altele veghează,
altele simt furtuna înainte să vină.
Diferențele nu sunt făcute să ne despartă.
Ele ne dau indicii despre modul în care
putem contribui la misiunea noastră comună.
Venim în toate culorile,
cu toate particularitățile funcționale,
iubim la fel,
suntem cine simțim că suntem,
ne însoțim cu aceeași încredere.
Suntem STOL.
În acel spațiu nevăzut unde totul începe să aibă sens,
iar echilibrul se regăsește.
Unii dintre noi îi zic Dumnezeu.
Alții o simt ca pe o undă neîntreruptă de energie.
Sunt mulți cei care aleg să nu îi dea nume
și încă pe-atâția cei care o păstrează în intimitate.
Știm că e acolo. Știm că aici.
Nu ne identificăm cu asta.
Simțim uneori, totuși, că modul în care
se defilează uneori cu ea nu-i face cinste.
Și nu ne face cinste.
Suntem STOL.
În revenirea la același cuib.
În recunoașterea aceluiași cântec.
În ideea unei direcții comune
care nu ar trebui sub nicio formă abandonată.
În promisiunea pe care ne-am făcut-o nouă
și pe care ne-am asumat-o față de ceilalți.
Umăr lângă umăr.
Nimeni nu rămâne în urmă.
Suntem STOL.
Mișcarea noastră comună,
dansul nostru sincron,
reprezintă o coregrafie a încrederii.
Visăm la o lume compusă din piese de puzzle,
nu la un zid de cărămizi produse în masă.
Sentimentul de împreună nu anulează
infinitatea de indivizi care se întâmplă să fim.
Suntem STOL.
În trasee invizibile pe care le știm pe dinafară
și care lasă loc fiecăruia dintre noi să fie.
În ritm.
În justificări ale lucrurilor
care trebuie să se întâmple.
Suntem STOL.
O comunitate care nu își abandonează mintea
în ascensiunea către idealuri mărețe.
O societate în care ceea ce ești nu trebuie șlefuit
până ajunge să încapă într-o categorie.
O mișcare în care libertatea
nu trebuie dată la schimb
pe promisiuni de siguranță.